Jocul minții

Pierdut în jocul minții, îmi creez un lăcaș,
Stau retras, n-am nevoie de glas,
Sunt doar eu și o linie fictivă de bas.
Totul în capul meu, o armonie de sentimente,
Unele ale mele, dar sunt și alte fiinte prezente.
Comunic prin artă, înecând dorințe naturale,
Eliminând gânduri negre care ar fi letale.
Îmi creez o potecă stropită cu petale,
Printre copaci verzi, către vârful de munte,
Scăldat cu un nor alb pe ochii de sub frunte.
Călătoresc prin văzduh și mă opresc pe pisc.
Sunt aproape de soare, simt că m-a atins,
Simt toracele deschis de lumină,
Mă descompun în aer și mă ridic spre zenit ...
Nu mai exist.

Jumătate de măsură

Dă-mi doar un ghimpe de plăcere, jumătate de măsură
N-am nevoie de mai mult, fără acte de centură;
Fără țipete, doar șoapte. Nu-i un joc, e doar o tură...
Eu am dreptul să cresc floarea, nu am dreptul s-o culeg,
Dar n-am voie să vorbesc și oamenii singuri nu-nțeleg...
Și le accept slăbiciunea, joc așa mai departe
Căutând exprimarea ideală, dar folosind doar șoapte ...

Caut mai departe, dar persist în a rămâne
Ca o castană pe un drum plin cu alune.
Nu-i problemă, este bine că sunt capabil
Să accept totul și să rămân impenetrabil.
Voi scruta mai departe prin câmpii întinse
Și voi găsi spiritul viu între toate cele stinse;
Nu voi folosi lanterne, doar lumânări aprinse
Pentru că oricât de greu e itinerariul ce îl am în plan,
Rămân sincer, loial, nobil, altfel totul decurge în van.